SISTEME FOTOVOLTAICE – buget de 986 milioane de lei

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și a livrării surplusului în rețeaua națională are un buget de 986 de milioane de lei, a anunțat miercuri Ministerul Mediului, după ce Guvernul a adoptat bugetele pe acest an ale Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Acesta va fi astfel:

  • 686 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor cu persoanele fizice care au fost înscrise în Program în sesiunea desfășurată în luna decembrie 2021;
  • 300 de milioane de lei pentru relansarea înscrierilor în Program în cursul anului 2022.

ILUMINAT ECOLOGIC PUBLIC STRADAL – 1 miliard de lei

Programul privind iluminatul public stradal (lămpi cu LED) va continua, având alocat pentru anul acesta un buget de 1 miliard de lei, astfel:

  • 500 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor aferente cererilor de finanțare depuse în sesiunea desfășurată în anul 2021;
  • 500 de milioane de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI PUBLICE

Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice are un buget de 2,8 miliarde de lei, astfel:

  • 1,4 miliarde de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor de finanțare în urma sesiunii desfășurate în anul 2021;
  • 1,4 miliarde de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

INFRASTRUCTURĂ VERDE

Programul privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in în localități are un buget de 1 miliard de lei distribuit astfel:

  • 500 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor și încheierea contractelor de finanțare în urma sesiunii lansate în anul 2021;
  • 500 de milioane de lei pentru relansarea Programului în anul 2022.

EDUCAȚIE ȘI CONȘTIENTIZARE

Educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului este o componentă care are dedicat un buget de 65 de milioane de lei, necesar susținerii a două programe diferite:

  • 15 milioane de lei pentru relansarea sesiunii și încheierea contractelor aferente, în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind gestionarea deșeurilor, al cărui ghid de finanțare a fost aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1196/2018, având ca obiectiv finanțarea proiectelor de conștientizare a publicului cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor și ca beneficiari MMAP și consiliile județene, inclusiv Municipiul București. Precizăm că AFM a încheiat contract de finanțare cu MMAP, urmând ca, ulterior îndeplinirii obiectului acestuia, să fie lansată sesiunea destinată consiliilor județene;
  • 50 de milioane de lei pentru lansarea sesiunii de finanțare și încheierea contractelor aferente în cadrul unui nou program de conștientizare, având ca solicitanți eligibili organizațiile neguvernamentale în parteneriate cu UAT, unități de învățământ și instituții publice.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *